Iubire fara margini. O căţeluşă şi-a aşteptat stăpânul bolnav la uşa spitalului

Posted on Posted inNews

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi au asistat la o situaţie mai puţin obişnuită.

Animalul de companie al unuia dintre pacienţii aduşi de urgenţă la spital şi-a aşteptat câteva ore stăpânul în faţa uşii.
Cei care au ajuns miercuri la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi au fost martorii unei lecţii de iubire necondiţionată din partea unui patruped, potrivit iasitvlife.ro.

Unul dintre pacienţii ajunşi la UPU a venit însoţit de căţeluşa sa, Pappy, care a aşteptat câteva ore ca stăpânul să iasă de la consultaţie. Aceasta a stat la uşa unităţii medicale, iar la gât avea ceasul stăpânului său.

Întâmplarea de miercuri i-a uimit pe medici, dar şi pe pacienţi. „Am mai văzut aşa ceva doar la televizor“, a spus o femeie venită la UPU „Sf. Spiridon“, potrivit imaginilor publicate de postul TV din Iaşi.

„Am văzut şi eu acea căţeluşă. Am întrebat ce-i cu ea şi mi s-a spus că a venit cu un pacient, care era la consultaţie“, a afirmat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon”.

Stii cat de loial si de prietenos este cainele tau, dar cum poti sa iti dai seama concret ca… te iubeste? Iata cateva comportamente de care sa tii cont.

Cainii si oamenii traiesc in comuniune de mii de ani, timp in care au devenit adeseori cei mai buni prieteni.

Diferite studii au demonstrat ca intre creierele oamenilor si cele ale cainilor exista asemanari fabuloase, ceea ce explica buna lor intelegere.

Mai mult, o portiune a creierului asociata cu emotiile pozitive este similara la om si la caine, motiv pentru care si patrupedele percep iubirea si afectiunea.

Desi semnele nu sunt intotdeauna evidente, cainii sunt capabili sa ofere foarte multa dragoste.

Vrei sa stii daca esti iubita cu adevarat de cainele tau? Indicatorii de mai jos sigur nu dau gres!

Te priveste in ochi. Atunci cand un caine te priveste in ochi, mesajul lui este ca te imbratiseaza.

Mai mult, in acel moment, el elibereaza oxitocina, acelasi hormon care ajuta mamele sa formeze legaturi cu bebelusii lor.

E langa tine cand esti suparata. De cate ori nu i-ai simtit sprijinul, atunci cand aveai nevoie de afectiune? Cainele face asta pentru ca si el are nevoie de iubire si protectie.

Vine la mangaiat dupa masa. In cartea sa, “Cum ne iubesc cainii”, Gregory Berns spune ca un caine te iubeste cu adevarat daca vine la mangaiat dupa masa.

Odata ce a mancat tot, in afara de mancare, urmatoarea actiune este cea mai importanta pentru el.

Expresiile faciale. Si expresiile faciale arata iubirea cateilor fata de stapani. Ai observat ca atunci cand te vede ridica sprancenele, in special pe cea stanga?

Spre deosebire de miscarile vagi pe care le are cand vede un strain…

Te asteapta bucuros sa te intorci acasa. Contrar asteptarilor, atunci cand te iubeste, un caine nu e suparat cand pleci de acasa pentru ca are incredere in tine ca te vei intoarce.

De asemenea, cand te intampina dand din coada si sarind de bucurie, e un semn de afectiune.

Daca vrea sa dormiti in acelasi pat, iti arata ca este loial si ca nu vrea sa fie despartit de tine.

Iti da jucaria lui preferata. Acesta nu este numai un mod de a-ti spune ca vrea sa se joace, ci ca imparte cu tine ce are el mai de pret.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *