O asistentă surprinde pe cameră momentul unic în care un nou-născut se agaţă de mama lui

Posted on Posted inNews

Un copil este un miracol prin simpla lui apariţie în viaţa unor părinţi care vor fi de acum înainte mai împliniţi şi mai bogaţi sufleteşte.
De cele mai multe ori nou-născuţii simt că cea pe care ating pentru prima dată cu mânuţele lor mici este cea care le-a dat viaţă şi care îi va ocroti şi îi va iubi necondiţionat.

Legătura dintre un copil şi mama lui este nepreţuită şi începe încă din perioada când micuţul încă nenăscut se află în burtica mamei lui.
Mai târziu, când acesta vine pe lume, primul contact pe care îl are cu mama lui ne înduioşează profund. Aceste imagini filmate de o asistentă din sala de naşteri ne înfăţişează un tablou sublim în care iubirea atinge absolutul.

Brenda Coelho de Souza, în vârstă de 24 de ani, a dat naştere fiicei ei, Agata Ribeiro Coelho, în spitalul Santa Monica din Brazilia. La scurt timp după venirea ei pe lume, micuţa Agata stă culcată lângă faţa mamei ei, cuprinzându-i obraji cu mâna ei delicată şi în acelaşi timp lipindu-şi guriţa de faţa ei.
Aceasta e prima lor întâlnire directă, iar imaginile filmate sunt grăitoare. Cu ochii închişi, învelită într-un scutec de culoare verde, micuţa Agata alături de chipul emoţionat al mamei este imaginea iubirii şi inocenţei, dar cu o încărcătură emoţională fantastică.

În momentul în care asistentele ar vrea să o despartă temporar de mama ei pentru a o duce în salonul pentru bebeluşi, micuţa începe să plângă de parcă ar vrea să le spună tuturor că nu vrea să se dezlipească cu niciun chip de cea care i-a dat viaţă. Emoţionant moment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *