Astazi sarbatorim unul dintre cei mai mari artisti ai Romaniei! La multi ani, Tudor Gheorghe! Jos palaria pentru tot, maestre! Ne era dor sa ascultam: „Marine, la nunta ta”

Posted on Posted inNews

Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, în comuna Podari, județul Dolj. A urmat studiile liceale la Craiova, iar apoi Institutul de Teatru din București, pe care l-a absolvit în 1966.

A fost apoi actor al Teatrului Național din Craiova, unde a interpretat numeroase roluri în piese precum: ‘Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, ”D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, ”Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca, ”Mitică Popescu” de Camil Petrescu, ”Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, ”Unchiul Vanea” de Anton Cehov, „Năpasta” de I.L.Caragiale, „Vărul Shakespeare” de Marin Sorescu, ”Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu sau „Omul din LaMancha”, regia Cezar Ghioca.

Primul recital de poezie ”Menestrel la curțile dorului” a fost susținut în cadrul Festivalului Național de Teatru din 1969, cu care a câștigat Marele Premiu.

În 1975 a lansat volumul „Cântece de dragoste de țară”, care includea și piesa „Cântec oltenesc”, a poetului Virgil Carianopol, membru al mișcării legionare. Carianopol a fost închis la Aiud, ca și tatăl lui Tudor Gheorghe, și Periprava. Melodia „Cântec oltenesc” a devenit una din cele mai cunoscute ale maestrului.

În anii ’80, Tudor Gheorghe a fost interzis de către autoritățile comuniste, dar a avut un și mai mare succes la public după 1990.

De altfel, Tudor Gheorghe a fost primul artist care a pus pe muzică versurile scrise în închisorile comuniste, adunate în albumul „Cu Iisus în celulă”.

De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, cântărețul a lansat peste 20 de albume, între care: ”Viața lumii” (1974), ”Cântece de dragoste de țară” (1975), ”Veniți, privighetoarea cântă” (1976), ”Pasăre galbenă-n pene” (1978), ”Tudor Gheorghe” (1984), ”Primăvara” (1989), ”Reîntoarcerea” (1999), ”Mie-mi pasă!” (1999), ”Suflet De Român” (2000), ”Primăvara Simfonic” (2001), ”Toamna Simfonic 2001”, „Pe-un franc poet” (2002), ”Petrecere cu taraf I” (2002), ”Iarna Simfonic” (2003), ”Diligența cu păpuși” (2003), ”Petrecere cu taraf II/Trimite Vorba” (2004), ”Între râsuri și trandafiri” (2005), ”Cu Iisus în celulă” (2005), ”În căutarea dorului pierdut” (2006), ”Vara simfonic” (2006), ”Calvarul unei inime pribegi” (2007), „Petrecere cu taraf III/Când Dumnezeu era mai jos” (2007), „Parfumele nebunelor dorinți” (2007), ”Risipei Se Deda florarul” (2007), ”…de Primăvară” (2009), ”Degeaba” (dublu album, 2012), ”La margine de imperii” (dublu album, 2013), ”Mahalaua Mon Amour” (2013).

Maestrul Tudor Gheorghe a spus cine i-a făcut cel mai frumos compliment.

Cele mai frumoase cuvinte au venit de la o femeie de serviciu de la Sala Palatului.

„Veniți mai des, ne place foarte mult de dumneavoastră, nu trebuie să facem curat după un spectacol al dumneavoasră. Sala arată de parcă n-a fost nimeni. Sunt foarte fericit pentru că în ultimii zece ani de zile, media de vârstă a spectatorilor mei a scăzut fundamental. Proporția de 60-70 % sunt tineri de 20 de ani”, a declarat artistul la Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *